M-aș omorî pentru tine și alte povestiri pierdute
of F. Scott Fitzgerald, Dan Croitoru (trad.), Anne Margaret Daniel (introd.)
Description
M-aş omorî pentru tine şi alte povestiri pierdute adună în paginile sale texte inedite ale lui F. Scott Fitzgerald, un clasic al literaturii americane care azi este mai citit ca niciodată. Unele dintre acestea au fost oferite spre publicare revistelor importante din anii ’30, dar nu au apărut niciodată în timpul vieţii lui Fitzgerald. Altele au forma unor scenarii de film sau sinopsisuri după care nu s-a mai făcut nici un film. Altele nu au fost acceptate din cauză că subiectul abordat sau stilul lor diferea de ceea ce aşteptau editorii de la Fitzgerald. Au fost şi povestiri pierdute, ieşind la lumină abia în anii din urmă. Însă toate au fost pierdute într-un fel sau altul: pierdute în haosul chinuitor al existenţei greu încercate a lui Fitzgerald de la mijlocul anilor ’30; pierdute pentru cititori pentru că editorii din epocă nu înţelegeau sau nu acceptau ceea ce încerca el să scrie. Acum cititorii îl vor descoperi pe Fitzgerald abordînd subiecte controversate, înfăţişînd femei şi bărbaţi tineri care chiar vorbesc ca nişte tineri, fără nici un fel de cenzură. Şi în loc să le permită editorilor să facă modificări sau să îndulcească anumite nuanţe, Fitzgerald a preferat să-şi lase scrierile nepublicate, chiar şi într-o perioadă în care avea mare nevoie de bani şi de critici favorabile.
Gender
Main Characters
Book Details
- Format Paperback
- Pages 472 pages
- Publisher Polirom
- Publication Date November 2018
- First Publication 04/25/17
- Language Romanian
- ISBN 9789734676781
- Edition Not informed
- Category Poetry & Essays
- Scenario []
Rate this work
🔒 Log in to evaluate this book.
Share your opinion with other readers. Your feedback is very important!
AI-Powered Recommendations
Based on your reading of "M-aș omorî pentru tine și alte povestiri pierdute", our dual AI algorithms suggest these titles. ⚡ FAISS Baseline 🧠 PyTorch Enhanced
Top Picks For You
🎯 Smart SelectionThe Curiosities: A Collection of Stories
by Maggie Stiefvater (Goodreads Author), Brenna Yovanoff (Goodreads Author), Tessa Gratton (Goodreads Author)
How do we choose these recommendations?
Similar Style Recommendations
Books with similar themes, authors, and writing styles to what you're reading now.
Smart AI Matches
Our advanced AI finds books you might love based on deeper patterns and reader preferences.
FAISS Baseline
Fast & ReliableMy Mother She Killed Me, My Father He Ate Me: Forty New Fairy Tales
Kate Bernheimer (Editor), Carmen Giménez Smith, Shelley Jackson (Contributor), Joyelle McSweeney (Contributor), Lydia Millet (Contributor), Sarah Shun-lien Bynum (Contributor), Brian Evenson (Contributor), Michael Cunningham (Goodreads Author) (Contributor), more…
Babylon Revisited and Other Stories
F. Scott Fitzgerald, James L.W. West III (Afterword)
The World's Shortest Stories of Love and Death
Steve Moss (Editor), John M. Daniel (Editor), Glen Starkey (Illustrator)